Incepand cu sfarsitul lunii septembrie, Guvernul Ciolos a adoptat o  noua reglementare in materia creditelor imobiliare care vizeaza cumpărarea unor bunuri imobile, a celor garantate cu ipotecă imobiliara şi a celor implică un drept legat de un bun imobil  – adica tot ce implica creditare in legatura cu un imobil.

Ordonanta Guvernului (O.G. nr. 52 / 2016) vine sa schimbe in esenta ei reglementarea consumatorului in materie de creditare (modificand O.U.G. 50/2010) atat pe cea a Bancii Nationale (modificand O.G. 99/2006) cat si pe cea institutiilor nebancare (modificand Legea 93/2009) astfel ca, intr-un singur articol, nu vom putea surpinde multutidinea aspectelor care le reglementeaza.

Astazi ne oprim la o chestiune care reprezinta,  din pacate,  o carenta a acestei initiative :  aceea ca vine prea tarziu si cumva de la cine nu trebuie. O asteptam acum 7 ani, fie de la Parlamentul Romaniei, fie de la Curtea Constitutionala fie de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Vechea reglementare, O.U.G. 99/2006, privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului arata explicit la articolele 4 – 6,  ca  este interzis oricărei persoane să desfăşoare activitate bancară pe teritoriul României fără o autorizaţie emisă de Banca Naţională a României, ca este interzis oricărei persoane care nu are autorizaţie emisă de Banca Naţională a României să utilizeze denumirea de bancă sau derivatele denumirii de bancă, în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu  si ca  este interzis oricărei bănci străine să se angajeze direct într-o activitate de tip bancar în România. In plus art. 120 al aceleiasi reglementari conferea contractelor de credit incheiate de institutiile financiar bancare caracter de titlu executoriu adica, fara a fi nevoie sa fie in forma autentica,  si fara a fi nevoie sa se adreseze unei instante de judecata, BANCA  putea sa se adreseze unui executor pentru punerea in executare a ratelor restante .

In practica  au fost nenumarate situatii in care bancile au cesionat creantele neperformante catre asa-zise institutii financiare, in realitate srl-uri sau, daca doriti, camatari care puneau in executare creantele neincasate ale bancii.  Cum,  in marea lor parte, bancile din Romania sunt subsidare ale unor banci din afara, cesionarii erau srl-uri de prin diferite colturi ale lumii .  Chestiunea se realiza atat pentru considerente de ordin finaciar,  bancile putand sa raporteze catre BNR mai putine credite neperformante (si pentru care  asigurau provizioane)  cat si din ratiuni de imagine,  adica nu te executa propria ta banca  ci “o institutie financiara” cel mai adesea departamentul de camatarie al propriei banci, desigur purtand o denumire usor diferita.

Chestiunea era absolutamente nelegala din cel putin 4 puncte de vedere :

  • Incalca dispozitiile legale sus citate care aratau ca doar enitatile bancare autorizate de BNR pot desfasura activitati de creditare si nu orice entitati financiare; ori, prin cesionarea creditului si pastrarea acelorasi conditii de creditare, srl-urile practicau aceleasi activitati ca si bancile.
  • Desi, in temeiul acelorasi dispozitii, pe teritoriul Romaniei putea desfasura activitati de creditare doar enitatile bancare autorizate de BNR,  in realitate si entitatile financiare desfasurau in mod direct activitati specifice bancilor.
  • Aceleasi dispozitii aratau ca de caracter executoriu se bucurau doar contractele incheiate de entitatile bancare autorizate de BNR, astfel ca cesionarea contractului catre entitati financiare ducea la pierderea acestui caracter executoriu.
  • Dobanzile practicate de banci nu puteau fi urmarite si de cesionari, de la data preluarii creantelor, ei putand urmari doar dobanzile legale in vigoare nu si pe cele contractuale.

Primii care au sesizat aceste inconsecvente au fost avocatii care au contestat aceste cesiuni, obtinandu-se, inca din anul 2009,  solutii ( prima  pronuntata de Tribunalul Specializat Cluj )  de respingere a pretentiilor unei astel de societati de recuperare. Solutii izolate au fost cam peste tot in tara dar practica incetatenita a instantelor a fost de validare a unor asemenea cesiuni si de urmarie a crenatelor astfel cesionate.

Si vine  O.G. nr. 52 / 2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori care spune explicit :

“Art. 58. (5) Contractele de credit, contractele de ipotecă, precum şi orice alte înscrisuri care au caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, încheiate la solicitarea creditorilor, nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfăşoară activităţi de recuperare creanţe.

Art. 60. — Se interzic: a) cesionarea contractului de credit şi a accesoriilor, precum şi a creanţei către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România; b) perceperea de comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare, cu excepţia dobânzilor penalizatoare legale, de către entităţile de recuperare creanţe”

Foarte frumos. Dar cam tarziu si cu efecte doar pentru viitor.  Daca aceasta situatie s-ar fi indreptat acum 7 ani (cand avocatii au dat primele semnale ale nerespectarii reglementarilor bancare in vioare)  fie printr-o  lege, fie printr-o practica constanta a instantelor, fie prin promovarea dezlegarea chestiunii de drept de catre Inalta Curte de Casatie,  situatia multor familii de romani, executati de asemenea institutii financiare si lasati pe strada de asemenea srl-uri,  ar fi fost astazi cu totul alta.  Asadar cam tarziu.

Poate, totusi,  nu chiar atat de tarziu.  La urma urmei, in razboiul creditelor este 1-0 pentru cosumatori. Aceasta dupa un lung, foarte lung,  sir de infrangeri.