Divorțul dintre doi cetățeni români care locuiesc în Europa ridică o problemă de competență jurisdicțională și de recunoaștere a efectelor juridice ale hotărârilor.

Astfel, în virtutea Regulamentului (CE) nr. 2201/2003, cunoscut ca Bruxelles II bis, și în prezent al Regulamentului (UE) 2019/1111, soții care locuiesc într-un state membru UE au posibilitatea de a introduce cererea de divorț fie în fața instanțelor din statul unde își au reședința obișnuită, fie în fața instanțelor din România, în calitate de cetățeni români. Alegerea forumului competent este esențială, întrucât determină nu doar procedura de urmat, ci și consecințele juridice privind copiii minori, pensia de întreținere sau partajul bunurilor comune. Practic, legea europeană le oferă libertatea de a se adresa fie autorităților naționale ale statului de reședință, fie autorităților române, ceea ce presupune o analiză atentă a intereselor fiecărei părți.

În situația în care divorțul se pronunță în statul de reședință din Uniunea Europeană, hotărârea respectivă se bucură de un regim favorabil de recunoaștere în România, grație principiului recunoașterii reciproce între statele membre. Concret, un divorț pronunțat de instanțele din Germania, Italia, Franța sau Spania va produce efecte juridice și în România, fără a fi nevoie de o procedură complexă de exequatur. Se solicită doar înscrierea mențiunii de divorț pe actul de stare civilă românesc, prin depunerea documentelor legalizate și traduse la autoritățile competente din România (Serviciul de Stare Civilă sau Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor). Astfel, cetățenii români nu sunt obligați să reia procesul în România, ci doar să asigure transpunerea efectelor juridice în registrele românești, ceea ce simplifică procedura și reduce costurile.

Alternativ, cei doi soți pot alege să divorțeze direct în România, chiar dacă locuiesc în alt stat european. Codul civil și Codul de procedură civilă prevăd că instanțele române au competență atunci când ambii soți sunt cetățeni români, indiferent de reședința lor. În această ipoteză, divorțul se poate realiza fie prin acord, la notar sau la oficiul de stare civilă(dacă nu există minori sau dacă există, dar părinții convin asupra custodiei), fie prin instanța judecătorească, în cazul în care nu există înțelegere asupra condițiilor divorțului. Pentru cetățenii stabiliți în străinătate, procedura poate fi gestionată prin intermediul unui avocat din România sau prin mandat acordat unei persoane de încredere, prin procură specială autentică. Această variantă oferă avantajul familiarității cu dreptul român și posibilitatea de a soluționa concomitent și aspecte patrimoniale reglementate de legea națională.

De menționat este și situația statelor europene non-UE (cum ar fi Elveția, Norvegia sau Marea Britanie). În aceste cazuri, recunoașterea divorțului nu se mai face automat, ci printr-o procedură de recunoaștere a hotărârii străine (exequatur), reglementată de Codul de procedură civilă român. Soții trebuie să depună la Tribunalul competent hotărârea străină definitivă, însoțită de traducerea legalizată și de alte documente cerute de lege. Instanța română verifică dacă s-au respectat condițiile de procedură, dacă nu există contradicții cu ordinea publică română și dacă hotărârea este definitivă. Abia după admiterea cererii, divorțul produce efecte și în România. Această procedură poate fi mai anevoioasă, dar rămâne o etapă necesară pentru actualizarea stării civile.

În concluzie, doi cetățeni români stabiliți într-un stat european pot divorța fie acolo unde locuiesc, beneficiind de aplicarea directă a regulamentelor europene care asigură recunoașterea rapidă a hotărârii în România, fie în România, apelând la instanțe, notari sau oficiile de stare civilă, în funcție de natura și complexitatea situației.

Alegerea depinde de factori practici: timpul de soluționare, costurile, prezența sau absența copiilor minori, dar și interesele patrimoniale ale părților, motiv pentru care vǎ indrumǎm cu toatǎ cǎldura sǎ apelați la servcii profesionale avocațiale. Important este că legislația europeană și română oferă un cadru clar și flexibil, menit să protejeze atât drepturile fundamentale ale soților, cât și stabilitatea raporturilor de familie. Astfel, indiferent de forumul ales, divorțul poate fi realizat într-o manieră legală, recunoscută și cu efecte depline în România.