• 24 februarie 2021

M.Of.186 – Ordonanta urgenta 10/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi privind unele măsuri fiscale – de interes:

– Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se stabileşte cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanţare din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.

– beneficiari de ajutor de stat suntstructuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate, structuri de alimentaţie, înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, agenţii de turism licenţiate şi ghizii de turism atestaţi, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României şi care primesc ajutor de stat, conform acestei scheme, deţinute de sau organizaţi ca întreprinderi înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016;

 în cazul unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii, alta decât un IMM care există de mai puţin de 3 ani sau, în sensul eligibilităţii pentru ajutor pentru finanţare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiţii pentru finanţare de risc în urma unui proces de diligenţă efectuat de un intermediar financiar selectat, atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, aşa cum reiese din contabilitatea societăţii, a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziţii, «o societate în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii» se referă în special la acele tipuri de societăţi menţionate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;”

– Ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN prevăzute la art. 3 alin (2), în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro la nivel de întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe.

  Beneficiarii prezentei scheme sunt agenţii de turism, care desfăşoară activităţi conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990, structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare, care desfăşoară activităţi conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590, structuri de alimentaţie, care desfăşoară activităţi conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630 şi care sunt înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, precum şi ghizii de turism care desfăşoară activităţi conform codului CAEN 7990. Activităţile sunt eligibile dacă sunt desfăşurate în baza unor licenţe de turism, certificate de clasificare, autorizaţii de funcţionare sau atestate de ghid de turism valabile

– Beneficiarii schemei de ajutor de stat prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă au obligaţia menţinerii activităţii pentru care au obţinut finanţare pentru cel puţin 12 luni de la data plăţii sumelor sau 24 de luni de la data plăţii sumelor, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricţii de natură a impune suspendarea ori întreruperea activităţii comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activităţii comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 12 luni, respectiv 24 de luni.

  • 25 februarie 2021

M.Of.192 – Ordonanta urgenta 12/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii– de interes:

  1. Ministerul Sănătăţii poate acorda, prin hotărâre a Guvernului, din rezerva ministerului ajutor umanitar cu titlu gratuit sau donaţie, după caz, instituţiilor sau autorităţilor cu atribuţii în domeniul sănătăţii din alte state, constând în medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive şi alte materiale specifice, pentru prevenirea sau rezolvarea unor situaţii de urgenţă survenite ca urmare a unor epidemii, pandemii, catastrofe sau dezastre natura

           M.Of.191 – Ordonanta urgenta 11/2021 pentru aprobarea schemelor de plăţi şi a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 şi 2022 – de interes:

    – Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se aprobă schemele de plăţi ca mecanisme de susţinere şi de garantare a protecţiei drepturilor beneficiarilor, respectiv schemele de plăţi directe şi ajutoarele naţionale tranzitorii, care se aplică în agricultură în anii 2021 şi 2022.

Schemele de plăţi directe sunt următoarele:

a)schema de plată unică pe suprafaţă;

b)plata redistributivă;

c)plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu;

d)plata pentru tinerii fermieri;

e)schema de sprijin cuplat;

f)schema simplificată pentru micii fermieri.

-Ajutoarele naţionale tranzitorii, denumite în continuare ANT, se acordă în sectoarele vegetal şi zootehnic.

  •  26 februarie 2021

 M.Of.197 – Ordonanta urgenta 13/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii contabilităţii nr. 82/1991– de interes:

Nu sunt impozabile veniturile de naturaajutoarelor de înmormântare, ajutoarelor pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarelor pentru dispozitive medicale, ajutoarelor pentru naştere/adopţie, ajutoarelor pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, veniturile reprezentând cadouri în bani şi/sau în natură, inclusiv tichete cadou, oferite salariaţilor, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi/sau finanţate din buget, cu excepţia indemnizaţiilor de vacanţă acordate potrivit legii.

            În cazul cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depăşeşte 150 lei:

(i)cadouri oferite angajaţilor, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paştelui, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase;

(ii)cadouri oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie;

(iii)cadouri oferite angajaţilor în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.

Beneficiarii de venituri din salarii şi asimilate salariilor datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri, cu excepţia persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a contractelor de muncă încheiate cu angajatori care nu sunt rezidenţi fiscali români;

În anul 2021, termenul de depunere a declaraţiei anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţile supuse regimului transparenţei fiscale, este până la data de 15 aprilie 2021 inclusiv. În cadrul aceluiaşi termen, asociatul desemnat are obligaţia transmiterii către fiecare membru asociat a informaţiilor referitoare la venitul impozabil/venitul net/pierderea ce îi revine corespunzător cotei de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii sau corespunzător cotei de participare, conform contractului de asociere, după caz;

Persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare şi care au depăşit în cursul lunii ianuarie 2021 plafonul de 2.250.000 lei, dar nu au depăşit plafonul de 4.500.000 lei, nu vor fi radiate din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare.