- Luni, 16 mai 2022
M. of. 484 – LEGE pentru modificarea și completarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor – de interes :
În ceea ce privește definiția sintagmei cruzime față de animale, prin modificarea acestei legi, și zoofilia va fi asimilată acesteia.
Atunci când polițiști constată că un animal se află în pericol, pe lângă ordinul de plasare a animalului în adăpost pentru 45, vor avea posibilitatea să dispună încredințarea acestuia unei asociații/fundații de protecție a nimalelor. De asemenea prin animal aflat în pericol se includ și acelea care au fost supuse zoofiliei.
Și regimul sancționator al infracțiunilor asupra animalelor a fost modificat. Infracțiuni precum aciderea animalelor intenționat și fără drept, schingiuirea acestora, organizarea de lupte între acesdupă cum urmează:
- închisoare 6 luni – 3 ani
- a) intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților;
- b) despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare;
- c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.
- închisoare 1 – 5 ani
- a) folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;
- b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;
- c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
- d) rănirea cu intenție a animalelor
- închisoare 2 – 7 ani
- a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
- b) schingiuirea animalelor;
- c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
- d) zoofilia.
- Marți, 17 mai 2022
M. of. 489 – LEGE pentru modificarea și completarea unor acte normative – de interes :
Prin această lege se modifică și completează Codul fiscal, Codul muncii și alte legii astfel încât în agricultură și industria alimentară salariul minim brut va fi de 3.000 de lei iar angajații vor beneficia de reduceri la taxele pe salariu.
Principalele modificări
- Sunt scutite de impozitul pe venit persoanele fizice pentru veniturile obținute din salarii și asimilate acestora până la 31 decembrie 2028 și pentru care sunt îndeplinite următoarele condiții:
- angajatorii desfășoară activități potrivit urm. coduri CAEN:
- agricultură
- angajatorii desfășoară activități potrivit urm. coduri CAEN:
011 — Cultivarea plantelor nepermanente;
012 — Cultivarea plantelor din culturi permanente;
013 — Cultivarea plantelor pentru înmulțire;
014 — Creșterea animalelor;
015 — Activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor);
016 — Activități auxiliare agriculturii și activități după recoltare;
- industria alimentară:
cod CAEN 10: Industria alimentară;
- angajatorii au cifră de afaceri de cel puțin 80% din activitățile mai sus menționate
- scutirea se aplică angajaților care au salariul minim brut 3.000 lei/lună până la 30.000 de lei și sunt angajați cu 8 ore/zi. Pentru ceea ce depășește 30.000 de lei nu se va aplica scutirea
- De asemenea, pentru acești angajați (agricultură și industria alimentară conform codurilor CAEN de mai sus), cota contribuției de asigurări sociale se reduce cu 3,75% până la 31 decembrie 2028. Angajații pot opta pentru a plăti această cotă de 3,75% la fondul de pensii administrate privat.
- Acești angajați vor fi asigurați până la 31 dembrie 2028 în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuției.
- În sectorul agricol și în industria alimentară salariul minim brut, până la 31 decembrie 2028 va fi de 3.000 de lei/lună fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. Aceste prevederi vor fi aplicabile exclusiv domeniilor de activitate prevăzute de codurile CAEN de mai sus.
- modificările se aplică începând cu veniturile aferente lunii iunie 2022.
- Vineri, 20 mai 2022
M. of. 500 – LEGE privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative
Având în vedere neconstituționalitatea instiuției punerii sub interdicție și vidul legislativ existent la această dată, prezenta modificare vine să pună în acord cu Constituția procedura punerii sub interdicție dându-i acesteia o cu totul altă configurație juridică, atât printr-o lege dedicată cât și prin modificarea și completarea Codului civil și a celui de Procedură civilă în aceste sens. Legea urmează să intre în vigoare la 90 de zile de la publicare.
Principalele modificări
Prin această lege se introduc 3 categorii graduale de ocrotiere a persoanelor, în funcție de nivelul de afectare a facultăților mintale și anume asistența pentru încheierea actelor juridice, consilierea judiciară și tutela specială.
- Asistența pentru încheierea actelor juridice se instituie la solicitarea persoanei majore care din cauza unei dizabilități intelectuale sau psihosociale, are nevoie de sprijin pentru a se îngriji de persoana sa, a-și administra patrimoniul și pentru a-și exercita, în general, drepturile și libertățile civile.
Solicitarea se face la notarul public iar acesta va numi un asistent pentru o perioadă de maxim 2 ani. Asistentul va fi autorizat să acționeze ca intermediar între major și terțele persoane cu care acesta încheie acte juridice.
- Consilierea judiciară se instituie atunci când persoanei îi sunt deteriorate facultățile mintale parțial și este necesar să fie consiliată în mod continuu în exercitarea drepturilor și libertăților ei.
Această măsură de protecție se poate institui dacă protecția nu poate fi asigurată prin asistența la încheierea actelor juridice mai sus amintită.
- Tutela specială se instituie dacă persoanei îi sunt deteriorate facultățile mintale în totalitate și în mod permanent, fiind necesar să fie reprezentată în mod continuu în exercitarea drepturilor și libertăților ei. De tutela specială pot beneficiar și minorii între 14 și 18 ani.
Instituirea consilierii judiciare sau a tutelei speciale poate fi cerută de cel care necesită ocrotire, de soțul sau de rudele acestuia, de afini, de persoana care locuiește cu el, precum și de celelalte persoane, organe, instituții sau autorități prevăzute la art. 111 din Codul civil (serviciul de evidență a persoanelor, notarul public, instanța judecătorească, procurorul, autoritățile adminsitrației publice locale, instituțiile de ocrotire și orice altă persoană).
Comenteaza