• Recent, 02.07.2020, a intrat in vigoare  mult controvesata Decizie  458 din 25 iunie 2020 a Curtii Constitutionale prin care s-a retinut neconstitutionalitatea dispozitiilor art.25 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „măsurile privind prevenirea și gestionarea situaților de urgență generate de epidemii precum și bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății”.

            Dincolo de aspectele juridice, politice, sociale, sanitare si morale ale deciziei  credem ca este de interes sa cunoasteti considerentele pentru care judecatorii de acolo au hotarat astfel.

            Exceptia a fost  ridicata de Avocatul Poporului, argumentele sale pornind de la urmatoarele premise:   natura juridică a masurii restrictive de libertate pe care o are carantina în toate formele ei; lipsa la nivelul legislației primare a unor reglementări concrete privind procedura și condițiile instituirii măsurilor restrictive de libertate; atribuțiile fiecărei autorități publice în executarea măsurilor, aplicarea graduală a măsurilor în funcție de severitatea cazurilor și posibilitatea revizuirii judiciare a măsurilor dispuse;

            Referitor la natura juridica a masurii carantinarii, a fost aratat prin comparatie cu masura internarii nevoluntare pentru bolile psihice, ca aceasta nu constituie o sanctiune privativa de libertate, dar este o masura care lipseste persoana asupra caruia este instituita de libertate, in sensul ca aceasta persoana nu are libertatea de a parasi institutia medicala, locuinta sau spatiul destinat in care a fost internata sau retinuta, impotriva vointei sale sau fara consimtamantul sau. S-a sustinut ca dreptul la libertate protejeaza individul impotriva detentiei arbitrare si nejustificate, cum ar fi spitalizarea involuntara. Detentia pe motive de sanatate trebuie efectuata conform legii in vigoare, protejand dreptul persoanei la un proces echitabil.

            Curtea a retinut ca articolul 23 alin.1 din Constitutie consacra inviolabilitatea libertatii individuale si a sigurantei persoanei iar in ceea ce priveste libertatea individuala, prevederile constitutionale au in vedere libertatea fizica a persoanei, dreptul sau de a se misca liber, de a avea conduita dorita si de a nu fi lipsita de libertate decat in cazurile si in conditiile prevazute de lege.

            In conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale este consacrat in mod expres la art.5 ca „orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță.” Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale”, și stabilește o listă cu un număr limitat de cazuri când libertatea persoanei poate fi restrânsă. Între aceste cazuri, se menționează detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond. De asemenea orice persoana lipsita de libertate prin arestare sau detentie are dreptul sa introduca recurs in fata unui tribunal care sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detentiei sale si sa dispuna eliberarea persoanei daca aceasta este detinuta ilegal.

            In considerarea dispozitiilor art.5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale Curtea Constitutionala retine ca detentia legala a unei persoane susceptibila sa transmita o boala contagioasa este permisa doar cu indeplinirea conditiilor si a procedurii stabilite prin lege, fiind exclus arbitrariul.

            S-a avut in vedere de si hotararea pronuntata in cauza Enhorn vs Suedia, cand Curtea de la Strasbourg a retinut ca este necesar sa se demonstreze ca raspandirea unei boli infectioase este periculoasa pentru siguranta si sanatatea publica si ca detentia persoanei infectate este ultima solutie la care se putea recurge pentru a preveni raspandirea bolii, intrucat alte masuri mai putin severe au fost avute in vedere si au fost constatate ca fiind insuficiente pentru a proteja interesul public.

            Avand in vedere situatia exceptionala determinata de raspandirea infectiei cu virsul Covid-19, instituirea unor masuri energice, prompte si adecvate gravitatii contextului social reprezinta un raspuns normal din partea autoritatilor corelativ obligatiilor prevazute de art.34 din Constitutie potrivit caruia statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice.”    Cu toate acestea, Curtea Constitutioanla a retinut ca indiferent de caracterul exceptional si imprevizibil al contextului social creat de pandemie “ acest lucru nu este de natura sa justifice incalcarea ordinii de drept, a prevederilor legale si constitutionale referitoare la competenta autoritatilor publice, precum si a conditiilor in care se pot aduce restrangeri exercitiului drepturilor si libertatilor fundamentale.”

            Situatia generata de pandemie constituie o premisa a unor restrangeri ale drepturilor fundamentale, de aceea legislatia nationala trebuie insotita de garantii clare si eficiente impotriva oricaror abuzuri sau actiuni discretionare ori ilegale.Totodata, datorita faptului ca libertatea individuala nu are un caracter absolut, textul constitutional trebuie sa asigure siguranta persoanei in asa fel incat limitarea libertatea acestei libertati sa fie facuta doar cand este necesar si cu respectarea stricta a conditiilor prevazute de lege.

            Ca atare, măsurile restrictive de libertate dispuse prin ordinele ministrului sănătății sunt consecința unui viciu de neconstituționalitate a actelor normative de reglementare primară în virtutea și în limitele cărora autoritatea publică este abilitată să acționeze.

            Intrucat prezentele comunicari se doresc o informare impartiala si profesionala a unor chestiuni de interes juridic, ne abtinem de la comentarii privind intruziunea a dreptului la libertatea individuala in aria dreptului colectiv la sanatate.  Sunteti liberi dumneavoastra insa sa o faceti.