De dată recentă Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile legale care se referă la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale sunt norme de drept material și se supun principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Această decizie a venit pe fondul pronunțării de către Curtea Constituțională a două decizii, una în aprilie 2018 și una în mai 2022.

Prin decizia din 2018 CCR a declarat neconstituțional textul art. 155 alin. (1) Cod Penal și a constatat că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“ este neconstituțională.

Până la pronunțarea deciziei din mai 2022, instanțele și parchetele au aplicat în continuare textul art. 155 alineatul (1) Cod penal privind întreruperea prescripției răspunderii penale, interpretând decizia Curții în sensul că prescripția se întrerupe prin îndeplinirea oricăror acte de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

            Această interpretare a fost desprinsă din Codul penal din 1968 (vechiul Cod Penal) care prevedea că „Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.„

            Prin decizia din mai 2022 Curtea Constituțională a revenit asupra textului de lege privind întreruperea prescripției și a arătat că decizia din aprilie 2018 a declarat neconstituțională singura soluție prevăzută de textul art. 155 alin. (1) Cod penal și anume aceea că prescripția se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, neexistând 2 soluții, din care una să fie neconstituțională iar cealaltă (în sensul aplicării efectului doar la actele care se comunică) să poată fi aplicată în continuare, fără intervenția Parlamentului.

Ori, readucerea acestui text de lege în concordanță cu Constituția este atribuția Parlamentului și nu al profesioniștilor dreptului (parchete, instanțe, doctrină). Adică, după pronunțarea deciziei din aprilie 2018 Parlamentul ar fi trebuit să modifice textul de lege în sensul că doar acele acte de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului întrerup prescripția (aducerea la cunoștință a calității de suspect/inculpat, mandatul de arestare preventivă, trimiterea în judecată etc.)

Dept urmare între data publicării în M. of. a deciziei din aprilie 2018 și data modificării textului de lege în mai 2022 prin OUG (în urma pronunțării celei de-a doua decizii din mai 2022) nu au existat cazuri de întrerupere a prescripției. Nici acele acte de procedură care au fost comunicate suspecților sau inculpaților nu au fost considerate ca întrerupând prescripția.

Astfel, pe fondul acestor decizii ale Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărârea din 25 octombrie 2022 a stabilit că normele privind întreruperea prescipției răspunderii penale declarate neconstituționale sunt norme de drept material și se supun principiului legii mai favorabile. Adică vor beneficia de ele toate persoanele a căror  procese penale au fost pe rol în perioada aprilie 2018 și mai 2022.

În plus, prin aplicarea principiului legii mai favorabile, este posibil ca deciziile CCR să își producă efectele până în februarie 2014 (momentul intrării în vigoare a Noului Cod), drept urmare și cei condamnați înainte de aprilie 2018 ar putea beneficia de această lege mai favorabilă.

Cu toate acestea, ÎCCJ a stabilit că în cazul persoanelor deja condamnate și care introduc o contestație în anulare întemeiată pe efectele celor două decizii ale CCR, adică solicită constatarea în mod retroactiv a intervenirii prescriptiei nu vor mai beneficia de ea dacă în faza apelului instanța a dezbătut și analizat incidența prescripției.