Într-o recentă scrisoare deschisă semnată de către Comisarul european pentru politică regională, d-na Corina Creţu și adresată ministrului Transporturilor Lucian Şova, ministrului Fondurilor Europene Rovana Plumb şi premierului Viorica Dăncilă se afirmă următoarele:

 „ Având în vedere că ne apropiem de jumătatea actualei perioade de programare şi că este momentul în care serviciile Comisiei încep pregătirile pentru următoarea perioadă de programare, sunt extrem de îngrijorată cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport care sunt cofinanţate de Fondul de coeziune şi de Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) în România. (…) În acest sens autorităţile române vor trebui să acorde o atenţie deosebită exerciţiilor bugetare pentru doua fază se vor apropia de finalizare iar noile proiecte riscă a fi încă în faza de demarare, fără să genereze cheltuielile necesare”,

Iar autoritățile române acordă această atenție: Autostrada Nădlac–Sibiu va fi dată „în curând” în folosință, mai puțin tronsonul de 9 km pentru care lipsește Acordul de Mediu. Desigur „în curând” e un termen tehnic, nimeni nu știe sigur data inaugurării autostrăzii (atât câtă este ea) – ceea ce este sigur este că, cei 9 km nu vor fi dați în folosită (termenul este din nou unul tehnic, ca și cum ei ar exista doar că nu pot fi dați în folosință) mai repede de 8 ani. Am inteles bine, 9 km in 8 ani.

În acest contex, al presiunii tot mai mari din partea Uniunii Europene în ceea ce privește reglementarea procedurii achizițiilor publice care să faciliteze investițiile în România, liderii PSD doresc modificarea prin ordonanță de urgență a dispozițiilor incidente printr-un termen de soluționare a contestațiilor de 30 zile față de cel de cîțiva ani, instituit de actuala legislatie.

Părerile sunt împărțite în rândul guvernanților. Unii dintre aceștia sunt de părere că trebuie preluat “modelul german” deja consacrat. Acest model presupune că un contract câștigat la licitație publică de către o firmă, care mai apoi a fost contestat de contra-participanții la licitație, să poată fi semnat.

Această modificare legislativă vizează eliminarea termenului de aproximativ 2 ani de soluționare a contestațiilor și concomitent, executarea imediată a lucrărilor în vederea caroră a fost semnat respectivul contract. Potrivit acestui model dacă o instanță validează decizia ințială a comisiei, contractul va putea fi semnat, urmând ca procedurile de contestare să continue în justiție, iar dacă în final contestatarul are câstig de cauză, statul îl va despăgubi.

Un al doilea model care ar putea fi urmat este “modelul austriac”, care ar presupune o autoritate centrală și un sistem unic pentru toate autoritățile. Tot această autoritate ar urma să fie răspunzătoare pentru achizițiile publice efectuate. Acest sistem ar putea aduce economii deoarece ar exista o valoare de referință pentru acelașă tip de mărfuri sau servicii, fără a se mai ajunge la discrepanțe valorice uriașe a achizițiilor de mărfuri și produse în diverse județe.

Am reveni în finalul poveștii la caracterul de „recent” al scrisorii semnate de Comisarul european – ea datează 27.04.2015, însă a fost găsită pe biroul ministrului Transporturilor în 15.05.2018. Nu a fost gasită chiar de către domnul ministru (dumnealui era pe șantier sau prins cu alte treburi importante) ci de către presă. Dacă ne-a trebuit aproape o lună ca să găsim o scrisoare deschisă, termenul de 8 ani pentru realizarea tronsonului din discuție de 9 km pare unul nerealist. Pentru că, nu-i așa, indiferent că vom adopta modelul german sau cel austriac, modelul ales se va implementa în România. Și asta deja este o problemă.