La începutul acestei săptămâni, Senatul României a votat un proiect de lege care dispune că amenzile aplicate pentru necompletarea formularului digital de intrare în țară nu vor mai fi executate, adică nu vor mai trebui plătite.
În plus, persoanelor care vor fi achitat amenzile până la eventuala intrare în vigoare a acestei legi, le vor fi înapoiate sumele de bani achitate cu titlu de amendă în baza proceselor verbale.
Procedura de restituire a amenzilor va fi stabilită de către Ministerul Finanțelor în 15 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, se mai arată în proiectul votat de Senat.
Pentru ca acest proiect să devină lege el mai trebuie să fie votat și de Camera Deputaților, iar după aceea promulgat de către Președinte și publicat în Monitorul Oficial.
Comenteaza