Având în vedere practica neunitară a instanțelor judecătorești privitoare la reducerea la jumătate a limitelor pedepselor pentru un denunțător în temeiul art. 19 din Legea 682/2002, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.79 în dosarul nr.2474/1/2021 pronunțată pe 18 noiembrie 2021 stabilește ca și condiție a reducerii limitelor de pedeapsă continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta este martor denunțător. Deci, persoana vizată de declarația dată de martorul denunțător să dobândească în dosar calitatea de suspect.
Prin martor în sensul celor arătate mai sus și în sensul prevăzut de art. 19 din Legea 682/2002, se înțelege: persoana care ,,prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.”
Condiția punerii în mișcare a acțiunii penale față de persoana vizată prin declarația martorului denunțător, deși este o condiție necesară, nu este una suficientă, instanța urmând a evalua în ce măsură sunt întrunite cumulativ condițiile de aplicare a textului art. 19 mai sus amintit.
Așadar, pentru ca martorul denunțător să poată beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă cu jumătate, având în vedere declarația dată, pe lângă punerea în mișcare a acțiunii penale in personam față de persoana care a fost vizată prin declarația dată, trebuie să întrunească și următoarele condiții: martorul să fi comis o infracțiune gravă; să denunțe și să faciliteze identificarea și tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni; denunțul/facilitarea identificării și tragerii la răspunere penală să aibă loc înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății.
Avocat Claudia Romocea
colaborator al Cabinetului de avocat Cristian Rusu
Comenteaza