Continuăm seria articolelor despre divorț cu o altă problemă delicată care se ivește atunci când doriți să divorțați și aveți copii în urma căsătoriei. Un divorț poate fi traumatizant pentru orice persoană care trece prin această experiență; dacă la mijloc sunt și copii, lucrurile pot fi deosebit de complicate.
Instanta competenta sa judece un divort

Așa cum arătam în articolele precedente, soții au la îndemână mai multe metode legale pentru a desface căsătoria – o procedură administrativă, în fața ofițerului de stare civilă, divorțul prin intermediul notarului și divorțul în fața instanței, asistat de un avocat.

Însă, pentru cuplurile care au copii ce sunt rod al căsătoriei, aceștia nu pot apela la divorțul pe cale administrativă. Soții pot însă să divorțeze pe cale notarială, doar dacă se pun de acord în ceea ce privește toate chestiunile legate de copiii lor minori, respectiv unde vor urma să domicilieze copiii după divorț, care este pensia de întreținere datorată de către părintele care nu domiciliază cu copiii, programul de vizită și intervalele orare în care părintele care nu domiciliază cu copiii poate ridica minori și petrece timp împreună cu aceștia.

În practică, cea mai frecventă procedură urmată de soții care divorțează și au copii minori este divorțul pe cale judiciară. Dacă soții aleg această variantă pentru a divorța instanța poate pronunța divorțul din mai multe motive.

În primul rând instanta poate desface căsătoria prin acordul soților atunci când cererea de divorț se întemeiază pe acordul soților, iar cererea este semnată de ambii soți. În cerere soții vor stabili și modalitățile în care au convenit să fie soluționate și chestiunile aferente divorțului amintite mai sus – domiciliul minorului, pensia de întreținere cuvenită copilului, programul de vizitare a minorului, condițiile în care minorul poate părăsi țara alături de un părinte.

Divorțul mai poate fi cerut și pentru că starea de sănătate a unuia dintre soți face imposibilă continuarea și consumarea căsătoriei, instanța urmând să se pronunțe și la aspectele referitoare la situația copilului după divorț.

În fine, instanța mai poate pronunța divorțul din culpa soțului părât sau din culpa ambilor soți, așa cum rezultă din probele existente în dosar. În toate cazurile enumerate anterior vă recomandăm ca atunci când divorțați și aveți copii să apelați la serviciile unui avocat. Avocatul vă va consilia și vă va oferi cele mai bune sfaturi cu privire la toate chestiunile ce privesc minorul și vin ca urmare a divorțului, chestiuni deosebit de importante pentru dezvoltarea optimă și în cele mai bune condiții a copilului. Aceasta pentru că de obicei copilul este o victimă a divorțului părinților săi, el suferind cel mai mult din punct de vedere afectiv, emoțional și psihologic.

Cu ajutorul unui avocat veți obține cele mai avantajoase beneficii legale ce se cuvin copilului dumneavoastră ulterior divorțului. Pentru orice probleme precum cele sus descrise, nu ezitați să ne contactați!