Intrata in vigoare la data de  25 noiembrie 2020  OUG 203/2020 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan este valabila numai pana la 21 ianuarie 2021.

Justificata pe considerente de ordin tehnic, precum nefinalizarea cererilor prin care se solicită afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol situat în extravilan, aflate în curs de soluţionare, depuse până la data de 13 octombrie 2020, prin încheierea contractelor de vânzare, si pe implicaţii financiare negative în desfăşurarea activităţilor fermierilor sau încheierea contractelor de creditare, ordonanta stabileste cu titlu exceptional ca :

Terenurile agricole situate în extravilan care fac obiectul cererilor prin care se solicită afişarea ofertei de vânzare, înregistrate până la data de 13 octombrie 2020, inclusiv, la autorităţile publice locale din raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenul, se pot înstrăina în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.” Adica,  asa cum era inainte de inasprirea conditiilor de vanzare a terenurilor in extravilan.  Respectiv , daca titularii dreptului de preemţiune nu au manifestat, în termen de 30 de zile de la afişarea ofertei, intenţia de cumpărare a terenurilor ce fac obiectul ofertei de vânzare, autoritatea publică locală din raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenul emite adeverinţa de liberă vânzare.

In acest fel,  incheierea contractelor de vânzare în formă autentică a terenurilor agricole se face în condiţiile fără a fi necesară îndeplinirea altor condiţii, notarul public solicitând următoarele acte, după caz :

a) avizele finale emise de structura centrală sau structurile teritoriale;

b) adeverinţa de liberă vânzare, emisă de autoritatea publică locală din raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenul;

c) alte avize.

Suplimentar se arata ca cetăţenii români, cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene, ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE) sau ai Confederaţiei Elveţiene şi apatrizii cu domiciliul în România, într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat care este parte la ASEE sau în Confederaţia Elveţiană, precum şi persoanele juridice având naţionalitatea română, respectiv a unui stat membru al Uniunii Europene, a statelor care sunt parte la ASEE sau a Confederaţiei Elveţiene pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilan, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Pe de alta parte dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilan se poate dobândi de cetăţeanul unui stat terţ şi apatridul cu domiciliul într-un stat terţ, precum şi de persoanele juridice având naţionalitatea unui stat terţ, (evident alte situatii decat cele mentionate mai sus, adica membre ASEE sau UCF) în condiţii reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.