• 29 aprilie 2021

 M.Of.461 – Ordonanta urgenta 34/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii – de interes:

  • Plata personalului în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, organizate de către unităţi sanitare care nu sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, se asigură prin contractele de finanţare încheiate între direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti cu reprezentanţi ai unităţii sanitare care au organizat centrele de vaccinare, după caz, în baza avizului temporar emis pentru funcţionarea unităţii ca centru de vaccinare împotriva COVID-19.

 

  • Activitatea desfăşurată până la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă de către medicii de familie, aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate cu privire la informare, programare la vaccinare, monitorizare şi raportare a reacţiilor adverse, se decontează în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în limita fondurilor aprobate în buget, prin transferuri de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
  • 02 mai 2021

M.Of.263 – Legea 113/2021 pentru completarea art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice de interes:

  • Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul unei erori materiale, de calcul sau al oricărei greşeli de redactare, omisiuni sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă.

 

             M.Of.457 Legea 112/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora – de interes:

  • Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde pot fi utilizate numai la unităţile afiliate care au încheiat cu unitatea emitentă selectată de către beneficiar contracte de prestări servicii/protocoale/convenţii/acorduri sau orice alt document care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor privind acceptarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde.

 

  • 04 mai 2021

 

       M.Of.467 – Ordonanta urgenta 35/2021 pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale – de interes:

  • Eventualele deficite înregistrate în situaţia în care veniturile sunt depăşite de cheltuielile Fondului de garantare se acoperă din disponibilităţile înregistrate în anii precedenţi sau, după caz, prin subvenţii de la bugetul de stat.”
  • Suma totală a creanţelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depăşi cuantumul a 4 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat.