Ordonanța de urgență 129/2021 care prevede implementarea formularului digital de intrare în România, în forma anterioară datei de 4 februarie (data la care a fost modificată și completată) avea mai multe probleme din cauza cărora procesele verbale de sancționare vor fi probabil anulate de către instanțele de judecată. Unele neconformități au fost remediate prin OUG 5/2022 publicată în M. of. 117 din 04.02.2022, iar altele nu.

Astfel, la art. 4 alin. (3) se prevedea că ordonanței îi sunt aplicabile dispozițiile OG 2/2001 (dreptul comun în materie contravențională), însă fără a fi prevăzute și excepții de la aceasta din urmă. Ori, contravenția de a nu completa formularul în termen de 24 de ore de la intrarea în România este una comisivă prin omisiune neexistând un loc anume unde aceasta este săvârșită, așa cum prevede OG 2/2001. Acest viciu însă a fost modificat prin ordonanța din 4 februarie care stabilește că nu este aplicabil art. 16 alin. (1)  privitoare la menționarea în procesul verbal al locului săvârșirii contravenției.

În plus, OG 2/2001 prevede că plângerea împotriva procesului verbal se introduce la judecătoria de la locul comiterii contravenției, care așa cum am arătat nu există în acest caz. Așadar, contravenția de necompletare a formularului se reține la scurgerea celor 24 de ore de la intrarea în țară, neavând un loc efectiv în care se săvârșește. Și această problemă a fost înlăturată prin specificarea expresă a judecătoriei competente – cea de la sediul DSP-ului care a emis procesul verbal.

O altă problemă era faptul că OUG-ul sancționa doar fapta de a nu completa formularul digital, iar nu și pe cea de a-l completa greșit/eronat, amenzile fiind aplicate și în acest din urmă caz. În acest sens a fost introdus un nou alineat care asimilează completarea eronată sau incompletă a formularului necompletării totale a acestuia.

Cu toate că OUG-ul a fost modificat tot mai există unele necorelări între reglementarea procedurii de completare a formularului și mijloacele tehnice prin intermediul cărora acesta se completează efectiv. Astfel, art. 2 alin. (4) din OUG privind implementarea formularului digital, prevede că în cazul membrilor unei familii formularul poate fi completat de un singur membru adult și pentru ceilalți membri ai familiei, deci atât minori cât și adulți. Însă aplicația web plf.gov.ro nu permite adăugarea persoanelor adulte ci doar a minorilor și a persoanelor adulte lipsite de capacitate de exercițiu.

O altă situație posibilă și care nu este cuprinsă de aplicația web este aceea când minorii intră în țară fără a fi însoțiți de un părinte sau de tutore, textul legal prevăzând expres că pentru minori formularul trebuie completat de către părinți, tutore sau reprezentant legal. Astfel, în continuare, pentru ca părinții să poată completa formularul pentru copiii lor minori care intră în țară însoțiți de alte persoane decât părinții, aceștia din urmă trebuie să completeze formularul ca și cum ei înșiși au intrat în țară împreună cu minorii, ceea ce este eronat.

Inclusiv procesele verbale emise de DSP-urile teritoriale prezentau numeroase neconformități. Primele procese verbale emise la începutul anului de exemplu, sancționau intrarea persoanei în România fără a avea completat formularul, iar nu necompletarea sa în termen de 24 de ore de la intrare. De asemenea procesele verbale nu erau semnate pe fiecare pagină de către agenții constatatori, așa cum prevede art. 19 alin. (1) din OG 1/2001.

Cu toate că OUG 129/2021 a fost modificată și completată tot vor mai exista situații în care procesele verbale de sancționare vor putea fi anulate în instanță.