Adagiu latin provine din epoca romană fiind pomenit în Digestele lui Justinian, în care se relatează cazul unui sclav, Barbaries Philippus, care, după ce a fugit de la stăpânul său, a reuşit nu doar să creeze aparenţa cu privire la calitatea sa de om liber, ci chiar să obţină funcţia de pretor. Ulterior, descoperindu-se adevărata sa condiţie de sclav, s-a pus problema desfiinţării sau menţinerii actelor săvârşite de acesta în calitate de pretor. Soluţia adoptată a fost cea a considerării ca valabile a acestor acte, apreciindu-se că este cea mai umană, mai echitabilă posibilă (hoc enim humanius est).

Cristalizarea acestei idei în celebrul adagiu error communis facit ius nu îi aparţine insa lui Justinian, el fiind doar povestitorul istorisirii, ci lui Accursius, glosator al Şcolii de la Bologna din Evul Mediu. Treptat, adagiul a fost întrebuinţat pentru a valida actele săvârşite de o persoană cu privire la care s-a creat eroarea comună că avea calitatea oficială cerută de lege pentru întocmirea unui act.
Ulterior jurisprudența a lărgit sfera de aplicare a acestei maximei în ceea ce dreptul contemporan definește a fi teoria aparenței de drept, intinzandu-se notiunea de aparența de drept moștenitorul aparent, creditorul aparent, mandatarul aparent, funcționarul de fapt, ș.a.md.

În legislația actuală, art. 17 Noul Cod Civil, după ce afirmă în alin. (1) regula potrivit căreia „nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi”, reglementează excepţia error communis facit ius. Potrivit alin. (2), „când cineva, împărtăşind o credinţă comună şi invincibilă, a considerat că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică, instanţa judecătorească, ţinând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în această stare va produce, faţă de cel aflat în eroare, aceleaşi efecte ca şi când ar fi valabil, afară de cazul în care desfiinţarea lui nu i-ar cauza niciun prejudiciu”.

De reţinut că excepţia erorii comune şi invincibile (care nu se prezumă – art. 17 alin. (3) noul Cod Civil) nu este aplicabilă în materie de carte funciară şi nici în alte materii în care legea reglementează un sistem de publicitate (art. 17 alin. (4) noul Cod Civil).

O aplicaţie legală o întâlnim în materia actelor de stare civilă. Astfel, potrivit art. 102 noul Cod Civil, „actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate, afară de cazul în care beneficiarii acestor acte au cunoscut, în momentul întocmirii lor, lipsa acestei calităţi”.

O aplicaţie particulara a acestui prinicipiu o intalnim in adminstratia publica centrala cand Presedintele partidului de guvernamant , locul 2 in Stat si realul Prim-Ministrul Romaniei este un condamnat penal. Toata lumea o stie, dar dupa o anumita perioada de timp aparenta, chiar nelegala, creaza drept. Penal. Si tiranie.

Dar asta e deja politica, nu drept.